E primăvară

E primăvară, de Emilia Plugaru

Au ieşit la soare
Gâze, fluturaşi.
Plină este curtea
Şi de copilaşi.
Ah, e primăvară,
Pomii înfloresc.
Fluturaşii zboară,
Copilaşii cresc.
Creşte copăcelul,
Buburuza mică.
Creşte bobocelul,
Puiul de furnică…
Ah, e primăvară,
Pomii înfloresc.
Fluturaşii zboară,
Copilaşii cresc.

 

Document-page-001

Puzzle Time – recomandare

Iubesc să mă joc cu copiii in terapie jocuri cu puzzle. Imi place în primul rând pentru că pot construi multe joculețe, pot crea povești, dezvoltând în același timp creativitatea,  limbajul, latura cognitivă și motricitatea fină.

Am descoperit de curând un altfel de puzzle – PUZZLE SUNETELE de la Jucării Vorbărețe. Un puzzle care mă ajută pe mine în terapie și pe copii la corectarea emisiei sunetelor. Cel puțin așa credeam la început.

De îndată ce  ne-am jucat cu el, am descoperit că pot să creez multe joculețe prin care să-mi ating mai multe obiective în cadrul terapie logopedice. Iată câteva exemple:

  • ajută copiii foarte mici să asocieze culorile și în același timp să se familiarizeze cu literele alfabetului;
  • ajută la evaluarea emisiei corecte a sunetelor și poate fi folosit împreuna cu paletarul logopedic ;
  • ajută la corectarea sunetelor deficitare – eu l-am folosit împreuna cu Cărticica Sunetelor ;

28278977_1838667409498486_5798117430288200598_n

  • ajută la învațarea corecta a sunetelor limbii române prin imitarea poziției corecte;
  • ajută la dezvoltarea respirației verbale – emisia de vocalize cu suport vizual;

28279453_1838667689498458_6457399592276335235_n

  • ajută la dezvoltarea abilitatilor de citit/scris ( în special la copii cu dislexie) potrivim puzzle-ul și apoi citim , formăm cuvinte) sau găsim sunetul de inceput/final;

947089_1838700579495169_176828666472672697_n

  • ne putem juca “ fazan” – facem puzzle și spunem cuvinte care încep cu sunetul _ ( ajută în automatizarea sunetelor). Poate fi folosit pe grade de dificultate – spune substantive, spune verbe, spune adjective care încep cu _ )

28167946_1838700516161842_7790842214405333335_n

  • putem crea propozitii cu cuvinte care incep cu sunetul _

Poti comanda puzzle-ul Puzzle Sunetele (set 25 puzzle-perechi ) Palatograme de pe www.jucarii-vorbarete.ro.

Spor la joacă!

 

Cu drag,

Logoped Amalia Lupu

Jocuri pentru consolidarea sunetelor

Exemple pentru sunetul “C” – puteti schimba sunetul in functie de obiectivele urmarite:

    1. Alege litera “C” din multimea de litere magnetice- pronunta, alearga si pune-o pe tabla!
    2. Joc la dublu: Spune 5 cuvinte care incep cu sunetul “C”si umfla balonul– primul care umfla balonul castiga!
    3. Da cu zarul si gaseste cuvantul cu litera respectiva ( cub cu literele a/b/c/d)
    4. Invarte acele ceasului si spune cuvinte cu “C”initial, “C” median, “C” final
    5. Joc pahare – construieste un castel din pahare ( pe care scrie cuvinte cu sunetul “C” ) castigi un paharul cand pronunti corect!

Spor la joacă și distracție!

Cu drag,

Logoped Amalia Lupu

“Ursul păcălit de vulpe” – lectura si joc

Astăzi Dino vă recomandă povestea Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă.

Este o poveste ideală pentru copii şi puteţi transforma totul într-un joc interactiv. Aveţi nevoie de fisele cu povestea Ursul păcalit de vulpe, un borcan şi următoarele întrebările printate, pe care le veţi introduce în borcan:

  1. Care sunt personajele poveştii ?
  2. Ce a întâlnit ţăranul pe drum?
  3. Ce mănâncă vulpea?
  4.  Ce culoare are blana vulpii?
  5.  Unde l-a trimis vulpea pe urs, ca să facă rost de peşte ?
  6.  Ce a folosit ursul pentru a pescui?
  7. Unde s-a pitit vulpea de urs?

Citiţi împreună cu copilul  dumneavoastră poveste şi apoi fiecare va extrage o întrebare din borcan şi va răspunde la ea. Puteţi introduce şi întrebări capcană sau haioase, ca de exemplu:

  1. Ţăranul mergea cu  maşina în pădure?
  2. Vulpea a vrut să împartă peştele cu ursul?
  3. Ursul avea o barcă cu motor?
  4. Povestea are loc vara?
  5. Pisica i-a furat peştele vulpii?

 Distracţie plăcută!

 

Spor la joacă și distracție!

Cu drag,

Logoped Amalia Lupu

“Lingurile” – Jocuri pentru copii

 

Număr de jucători: de la 5 jucători în sus.

Beneficii: dezvoltarea comunicării ( nu-i ușor să spui povești) solicită atenția şi antrenează viteza de reacţie, dezvoltă imaginația.

Recuzită: linguri (cu una mai puţin decât numărul jucătorilor)

Reguli: Jucătorii se așază în cerc şi stau în genunchi. Lingurile se pun în centrul cercului, în forma de stea. Unul dintre copii trebuie să stea în afara cercului şi să spună o poveste în care să introducă pe alocuri cuvântul “lingură”. În momentul în care copiii aud acest cuvânt, trebuie să se repeadă şi să apuce o lingură. Cel care rămâne fară lingură este numit povestitor, însă numai după ce i se alocă o minipedeapsă (să mimeze, să cânte, să alerge etc).

Spor la joacă și distracție!

Cu drag,

Logoped Amalia Lupu

Sunt stângaci şi nu mă tratez

Emisfera dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului, fiind dominantă la stângaci,aşa ia naştere folosirea mâinii stângi la copii pentru scris şi alte activităţi.

Dacă ai un copil stângaci, cel mai important lucru este să nu încerci să îl corectezi. A-l forţa pe un copil să renunţe la mâna lui dominantă nu face decât să îl încetinească şi să îi bulverseze formarea deprinderilor manuale.

Scrisul copiilor stăngaci este adesea greu de deprins de cei mici, iar rezultatul se reflectă într-o redactare inestetică şi greşită. Copilul poate dezvolta un mod de a scrie inconfortabil, ineficient, încet şi dezordonat. Daca nu este corectat la timp, va ramane cu acest scris şi la maturitate.

Trebui adoptată o strategie diferită de a-l învăța pe copil anumite deprinderi practice. Fie veţi realiza și dvs. respectiva sarcină cu mâna stângă, fie va trebui să vă așezaţi în fața lui când vreţi să îi prezentaţi o activitate model, pentru ca el să te poată imita, ca în oglindă.

Factorii importanţi în scrierea corectă la copiii stângaci sunt:

  •  poziţia braţelor şi a încheieturii mâinilor;
  • poziţia hârtiei de scris;
  • apucarea instrumentului de scris.

Hârtia trebuie poziţionată la stânga liniei mediene a corpului copilului, înclinată (spre dreapta) astfel încât colţul drept de jos al foii să fie mai aproape de copil decât cel din stânga. Braţul copilului trebuie să fie perpendicular pe foaie, astfel încât linia braţului şi marginea de jos a hârtiei să formeze un unghi drept, de asemenea, braţul nu trebuie să fie îndoit ci intins.În niciun caz copilul nu trebuie să îndoaie încheietura mâinii atunci cand începe să scrie.

Copilul trebuie instruit să utilizeze mâna în mediul pregătit pentru dreptaci.

Specialiştii recomadă să desenezi un punct de demarcaţie pe stilou la o distanţă de 3.5-3.8 cm de peniţă. Trebui învăţat să apuce stiloul astfel încât degetele să fie deasupra acelui punct. Este indicat ca nicio particică a degetelor sa nu depăşească punctul de demarcaţie.

Un copil stângaci când începe să scrie va ţine instrumentul de scris cu toate degetele şi va apăsa pe instrumentul de scris fără vreun control, mai mult, nu dispune de vizibilitate asupra scrisului deloc. Dacă trecem de la creion la stilou, deja lucrurile se complică, deoarece trecerea mâinii peste scris duce fără îndoială la întinderea cernelii, indiferent de formula avută. Copiii stângaci împing peniţa în coala de hârtie mai mult decât copiii dreptaci.

Antrenând un copil în scriere, în orientarea spaţială, în îndeplinirea anumitor însărcinări într-o anumită direcţie, în înţelegerea sensurilor de înălţime şi lăţime, ce este rând şi unde e mijlocul lui, trebuie să acordăm o atenţie deosebită stângacilor.

Dat fiind faptul, că la copiii stângaci cel mai frecvent întâlnim scrierea „în oglindă”, se propune câteva exerciţii pentru prevenirea acestei scrieri:

  • Analiza vizuală a literei (în ce parte priveşte litera, din ce parte se începe – stânga sau dreapta, din ce elemente este compusă).
  • Construirea literei din elemente, beţişoare, cu analiza verbală a poziţiei fiecărui element din ea.
  • A desena şi a descrie structura literei: punctul de începere a literei îl semnăm cu roşu, cu săgeţi negre indicăm direcţiile de scriere.
  • Compararea literelor cu figuri, obiecte similare.
  • Evidenţierea literei corecte din altele scrise în oglindă.
  • Evidenţierea obiectelor ce privesc într-o direcţie, de celelalte ce au altă direcţie: stânga sau dreapta.
  • Evidenţierea literei din şirul altor ce se aseamănă între ele: l – e-f-l-b-d-le-b; b – l-d-j-g-b-d-l-f.
  • Evidenţierea cuvintelor ce conţin litere optic asemănătoare: balon-dragon – palton, daltă, fată, balon, baston, dragoste, dragon, veston.
  • Evidenţierea literelor perechi din şirul cuvintelor prezentate: g-d – gard, drum, fard, gumă, gară, dulap, roade, goană.
  • Evidenţierea cuvintelor dintr-un text, ce conţin literele problemă.
  • Desenul literei sau figurii după demonstrarea ei pe termen scurt.
  • Compunerea unei figuri după exemplul dat, apoi după modelul memorat.
“COPILUL STÂNGACI ÎN ŞCOALĂ” Tatiana GROSU

Societata s-a adaptat şi acum există pe piaţă o gamă variata de produse atât pentru copiii cât şi pentru adultii stângaci: rechizite scolare pentru copii stangaci (stilouri pentru stângaci, pixuri pentru stângaci, ascutitori pentru stângaci, culori si markere pentru stângaci, foarfeca scolara pentru stângaci, rigle pentru stângaci); foarfece pentru stângaci de uz general; cărţi utile pentru părinţii copiilor stângaci, pentru a-i învăţa să scrie corect; ustensile de bucătarie pentru stângaci (cratiţă, decojitoare, desfacătoare conserve, tirbuson);

Pe data de 13 august, se celebrează Ziua Internaţională a Stângacilor, o zi menită să sărbătorească unicitatea lor.

Spor la joacă și distracție!

Cu drag,

Logoped Amalia Lupu